Povestea inedită a celui ce îngrijeşte de 30 de ani ceasul din Palatul Culturii din Iaşi. Iată de ce nu poate deveni muzeu!

Ion Cristea şi-a petrecut toată viaţa în spatele cadranelor de ceas, aplecat deasupra unui ceas de mână sau ascuns, la propriu, în spatele cadranelor mari din turnurile cu ceasuri mecanice din toată ţara. Le-a creat, le-a reparat şi s-a îngrijit toată viaţa de ele.

Acum, însă, bărbatul spune că acele ceasuri asupra cărora a vegheat toată viaţa se opresc unul după celălalt, odată cu moartea celor care le-au întors şi le-au potrivit.

• Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
• Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane…

Ion Cristea a încercat de mai multe ori să strângă în jurul său oameni tineri care să poată „fura” meserie de la el, însă spune resemnat că „noua generaţie are alte priorităţi”. De altfel, el este în prezent una dintre puţinele persoane atestate ca expert în mecanică fină şi orologie din zona Moldovei.

Bărbatul a reparat majoritatea ceasurilor turn din Moldova, iar, pentru că este considerat expert în restaurarea obiectelor din metal, în trecut, a reabilitat statuia libertăţii din Ploieşti şi copertina de pe Palatul Cotroceni.

„Am avut un prieten în copilărie, cu vreo doi ani mai mare decât mine, care era un fel de văr de-al doilea. El a ajuns la Bucureşti şi nu ne-am văzut zeci de ani, dar, când ne-am întâlnit, făcuse armata şi a ajuns general. Şi în armată repara ceasurile la întreaga cazarmă, avea o întreagă pasiune pentru treaba asta şi noi doi am fost singurii pe care ne-a interesat din toată generaţia. Nu ştiu, poate o fi ceva genetic”, a povestit bărbatul pentru Mediafax.

Ion Cristea este originar dintr-o comună din judeţul Bacău şi a urmat două facultăţi, ambele la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, dar nu vrea să vorbească despre ele pentru că nu au avut legătură cu meseria pe care o practică.

De fapt, spune, râzând, că a citit mai multe cărţi despre mecanică fină în timpul liber decât în timpul ambelor facultăţi.

„Dacă făceam mecanică fină la Institutul Politehnic, nu mai făceam apoi nimic… Însă m-a pasionat foarte mult şi cât am fost student. Toată facultatea am reparat ceasuri. De la colegi, de la profesori, de la toată lumea. Aveam un administrator care, ca să nu facem scandal, ne-a dat o cameră unde era uscător să stăm acolo şi să reparăm ceasuri. Eram trei colegi şi petreceam zi şi noapte acolo”, îşi aminteşte bărbatul.

Roţi zimţate pentru ceasul din podul Palatului Culturii din Iaşi, aduse de la Fabrica de Rulmenţi din Bârlad

Ion Cristea a reparat ceasul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi, unul dintre cele mai vechi din Moldova, care datează din 1843, a repus în funcţiune ceasul turn al Bisericii Lipoveneşti, iar din 1984 păşeşte aproape zilnic în turnul Palatului Culturii, pentru a veghea asupra ceasului de acolo, unul dintre ceasurile mecanice din turnuri care a funcţionat aproape fără oprire din 1925, când a arătat pentru prima dată ora exactă.

Podul Palatului Culturii, unde se află ceasul, pare un şantier abandonat de 20 de ani. Podeţele de scânduri amplasate deasupra podelelor acoperite cu centimetri buni de praf scârţâie la fiecare pas mai apăsat. Soarele se strecoară prin geamurile crăpate şi prăfuite, iar vreo două pisici, care au urcat până în vârful clădirii, aşteaptă porumbeii neatenţi ce îndrăznesc să se avânte înăuntru.

Ion Cristea însă păşeşte încrezător şi calculat, ca un pendul, până în camera luminată în care se află ceasul din Palatul Culturii. În toată impresia de şantier abandonat pe care o are podul, mecanismul ceasului pare şi acum aproape nou-nouţ. Rotiţele fine se învârt imperceptibil, furca ancaratului (mecanism de funcţionare a ceasului) se mişcă perfect simetric, iar pendulul se leagănă leneş.

Singurul sunet din mecanismul cât un şifonier e un tic-tac apăsat şi un vâjâit prelung la fiecare minut, când o elice se învârte, tamburul care numără secundele întorcându-se să o ia de la capăt.

Deasupra acestuia, într-o altă încăpere, un sistem de bârne de lemn susţin opt clopote, care scot fiecare câte o notă muzicală distinctă, astfel încât să poată difuza melodia care se aude de fiecare dată la oră fixă.

Ceasul din podul Palatului Culturii a fost recondiţionat, în 1984, de o echipă de şase persoane, din care a făcut parte şi Ion Cristea şi care revine, de atunci, la interval de câteva zile pentru a verifica dacă totul este în regulă. Ceasul se învârte singur, un generator ridică la fiecare 12 ore greutăţile ce atârnă sub încăperea în care stă ceasul, o distanţă de aproximativ 20 de metri.

„Ceasul de aici este instalat în 1925, cu ocazia inaugurării Palatului, şi a început să funcţioneze imediat. E făcut în Germania, adus şi instalat aici de Casa Reprezentativă. La vremea instalării lor, chiar şi la mult timp după aceea, ceasurile aceastea turn aveau un rol social. Oamenii le foloseau ca repere, erau o necesitate„, povesteşte bărbatul.

Însă, când l-a reconstruit şi, pe parcurs, cât l-a întreţinut, lui Ion Cristea i-a venit foarte greu să găsească piesele necesare, fiind nevoit să se ducă până la Fabrica de Rulmenţi din Bârlad pentru a-l putea pune din nou în mişcare atunci când roţile zimţate se defectau.

„Eu nu înţeleg cum se poate ca Iaşiul, dintr-un oraş care era o zonă industrială, să nu se mai poată executa un fleac de roată zimţată sau alte chestii din astea, care erau normale şi care se făceau acum 200-300 de ani fără probleme. Nu înţeleg cui serveşte această distrugere totală a industriei naţionale. Nu există nimeni să înregistreze ceasurile la patrimoniul acestei naţiuni lăsate de izbelişte şi dată la fier vechi de oameni care nu au habar de cultură”, spune acesta.

Din 1984 păşeşte aproape zilnic în turnul Palatului Culturii, pentru a veghea asupra ceasului de acolo, unul dintre ceasurile mecanice din turnuri care a funcţionat aproape fără oprire din 1925, când a arătat pentru prima dată ora exactă.    (Foto: Shutterstock.com)

Proiect cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” pentru ceasul din podul Palatului Culturii

Despre ceasul din podul Palatului Culturii bărbatul spune, cu regret, că nu mai este ce a fost nici măcar în anii comunismului. Pe atunci, fusese adusă o staţie de sonorizare pentru a se difuza Hora Unirii la oră fixă. Se voia ca prin acea staţie de sonorizare să se poată transmite Hora Unirii până la Chişinău, însă, în timpul lucrărilor, bărbatul spune că s-au schimbat viziunile Moscovei asupra deschiderii oferite iniţial.

„Aşa că ne-au spus «Niet» şi am rămas cu o staţie de sonorizare foarte puternică, ce putea transmite cu uşurinţă şi până la Bucureşti. Aşa că am instalat difuzoare peste tot în Iaşi şi Hora Unirii era difuzată de la gară, la universitate sau în Piaţa Unirii. Însă, după anii ’90, lucrurile au luat o turnătură nefirească”, spune Ion Cristea.

El povesteşte că, în 1993, primarul de atunci al Iaşiului, Constantin Simirad, a cerut ca difuzorul din faţa primăriei să fie oprit, ca să nu îl mai deranjeze zgomotul. Încet, sistemul a fost oprit în tot oraşul, iar acum staţia de sonorizare se află în depozitele Muzeului Tehnic.

Ion Cristea a încercat, în decursul anilor, să transforme ceasul din podul Palatului Culturii într-un obiectiv turistic. A cerut aprobări pentru ca toată zona din pod să poată fi transformată într-un muzeu al ceasurilor, însă a întâmpinat mai multe probleme.

Întâi, constructorul care a câştigat iniţial contractul de reabilitare al Palatului Culturii i-a luat, când a împachetat, şi greutăţile de la ceas şi încă 100 de kilograme de bucşe. Apoi a mai întâmpinat un obstacol în dreptul pompierilor. Aceştia i-au refuzat aprobarea, susţinând că este posibil ca oamenii să vină să se arunce de pe Palatul Culturii, vizitând ceasul.

Astfel încât Ion Cristea, care va împlini 30 de ani de când se îngrijeşte de ceas, este şi unul dintre puţinii oameni care se bucură de el.

Momentan, bărbatul lucrează la un proiect cu studenţii de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” pentru a face ca ceasul să poată fi legat de sateliţi printr-un sistem GPS şi ca ora exactă să se calibreze automat.

„Pentru că ceasurile acestea trebuie păstrate, merg foarte bine. După ce vor fi legate la sateliţi vor fi chiar ideale. Au mers de cel puţin 150 de ani şi mai pot să meargă cel puţin încă pe-atâta”, mai spune bărbatul.

Sursa: Mediafax